M-am săturat. / Roboţei şi brute / 1% fericire

M-am săturat.  

M-am săturat să invidiez nesimţiţii care trăiesc în voia "sistemului". M-am săturat să văd cupluri care trăiesc din atracţie fizică şi o oarecare asemănare de gusturi. Aşa că m-am decis să mă încadrez. În fond, la urma urmei, scopul final al unei relaţii e sexul, nu? Bine, sexul şi distracţia în general. Eventual, după o vârstă, ar trebui să existe şi un oarecare element de convieţuire. Dar eu mai am până atunci. Sunt mai tânăr decât vreau să par.  
"Sistemul" poate să mai aştepte. It's about time I've had a little fun, right? 

Love sucks. De-acum înainte eu nu mai pun suflet în nimic şi gata. Ce rost are să mai pui suflet? Eu am pus mereu. Şi la ce mi-a folosit? Toate au mers prost, toate s-au sfârşit prost. Eu îmi bag proverbialii bani la CEC (bank). Îmi zisese cineva la un moment dat "pai bine, măi Andrei, tu nu ştii că nu trebuie să pui suflet?!". Şi bine zicea. 

So, dacă am ceva cititoare rockeriţe şi dornice de distracţie fără compromisuri şi complicaţii, vă aştept cu mare drag la o tequila sau un absinth în Hazard sau Avast. 

Ei, hai că ne întindem cu gluma. Da, for once this year, e 1 Aprilie. 

Mai în glumă (eu), mai în serios (mulţi alţii), ajungem la astfel de gânduri uneori.  

E timpul să privim vremurile în faţă. Profeţia "1984" al lui Orwell nu s-a împlinit atunci. Nu s-a împlinit nici acum, pentru că e foarte complicat. E imposibil, de fapt, nu-i aşa? Nu s-ar putea întâmpla vre-odată! E foarte complicat să separi o parte mai mică a populaţiei, oameni care îşi reneagă instinctele, trăind doar prin raţiune (cea dictată de sistem - membrii Partidului, în carte), de restul populaţiei (proli) care trăieşte doar din instincte, manipulaţi de structurile de conducere prin mass-media bagată pe gât aproape. Artă proastă, ieftină, servită unor oameni care se preocupă de o imagine grotească a familiei (distorsionată tot prin media) şi care, pentru că n-au încotro, servesc de forţă principală de muncă necalificată sau semi-necalificată. 

Nu, aşa ceva nu s-ar putea întâmpla. Şi nu se întâmplă, desigur. Partea superioară a societăţii, hai să le spunem 9to5ers, are propria raţiune şi gândeşte liber..doar că nu prea apucă, fiind tot timpul la muncă. Nu mai are timp de familie, dar trăieşte comfortabil şi are parte de joburi importante. Şi, dacă vrea, scrie bloguri pe care nu le îngrădeşte nimeni. 

În schimb..partea a doua parcă începe să sune cunoscut. Toţi oamenii aceia care îşi găsesc job imediat după liceu, ajung la 25 de ani, se căsătoresc, fac plozi, găsesc o casă şi trăiesc mai mult sau mai puţin la limita existenţei materiale (unii fac şi bani buni, din care îşi iau maşini, computere noi, eventual o vilişoară printr-un sătuc pe undeva, la ţară). Toţi oamenii aceia care îşi fac curent printre neuroni deschizând (nu geamul, răilor!) televizorul, urmărind cu religiozitate "Pove(ş)tiri de noapte" şi având toate ziarele online de scandal la "favorites". Fredonează manele pe stradă sau prin maşini...citesc Libertatea în fiecare zi în metrou şi sunt liberi, şi ei, să gândească ce vor. 

E bine totuşi că putem gândi ce dorim. Că putem scrie tot ce dorim. Dar nu e grav că atâţia oameni renunţă să o facă? Trăim într-o cultură a trupului şi a banilor. Cei cu carte vor bani mulţi, pentru multe chestii pe care nu vor apuca niciodată să le facă, ignorându-şi familiile de cele mai multe ori. Cei fără carte se mulţumesc cu cerinţele trupului şi destui bani cât să le poată satisface după plac şi să rămână loc şi de laudă în faţa blocului. 

Nu doar noi am citit "1984". Orwell a fost un vizionar, din nefericire pentru noi. Şi a arătat exact unde ar fi greşit sistemul pe care l-a descris. Aşa că "sistemul" nostru e mai deştept. Ne oferă exact ce vrem. Orice. În cantităţi industriale. Libertate totală şi extremă, plăceri nelimitate, dar nu gratuite. Nu trebuie să ne fure vieţile, să ne îngrădească gândurile cu forţa şi cu cipuri (că tot e la modă subiectul). E de ajuns să ne transforme în brute şi roboţei. Fiecare categorie cu rolul ei. Şi noi am fost de acord. Şi ne-a plăcut. Nu mai e vorba de "dublugândit" aici. Nu gândurile sunt duşmanul "sistemului", ci sentimentele. Pentru că sentimentele ne fac oameni. Şi oamenii sunt periculoşi pentru că vor o lume mai bună, pentru că vor o lume mai cinstită. Pentru că iubirea, în "egoismul" ei, se revarsă asupra lumii înconjurătoare, pe care "ei" trebuie să o controleze. Frumos şi deştept. Dar noi oare n-avem nimic de spus? Riscurile lumii create de "sistem" sunt multe, şi ne determină, încet-încet, să renunţăm la umanitate şi să ne aliniem curentului. Să ajungem brute sau roboţei. Singura şansă e să vedem ce se întâmplă şi să ne luptăm cu noi înşine, cu şansele şi cu lumea întreagă. Câte-odată LUMEA se înşeală şi TU ai dreptate. 


Aşa că hai să ne iubim, hai să simţim*, hai să punem suflet şi pasiune, hai să fim oameni şi "sistemul" nu ne va învinge niciodată. Vom fi răniţi, inevitabil, vom avea vieţi (probabil) grele şi pline de suferinţă. Poate nu vom fi niciodată invidiaţi, remarcaţi, apreciaţi de o mare parte a semenilor. Poate că nu vom fi niciodată fericiţi cu adevărat. Dar vom fi încercat. O şansă infimă devine un munte, comparată cu renunţarea. Eu unul prefer să pierd totul, prefer să fiu om cu adevărat, prefer să dau toate satisfacţiile materiei şi trupului pentru 1% şansă la fericire. Tu?




*hai să dăruim trandafiri roşii nu doar când trebuie să ne împăcăm sau e vreo zi specială, sau persoana pleacă din oraş ( :"> ), ci pentru că ei nu numai că reprezintă mai mult decât ar spune 2-3 sau 10 cuvinte, ci pentru că e şi formularea mult mai frumoasă, nu-i aşa?